
Primarul Brașovului, Allen Coliban, și-a publicat declarația de avere pe site-ul instituției. Potrivit acesteia, Coliban a câștigat anul trecut 208.884 de lei din indemnizația de primar.
Totuși, la capitolul pasive, Coliban a trecut datorii acumulate din cauza campaniei de peste 35.000 de euro. Astfel, potrivit declarației, el s-a împrumutat de la anumite persoane fizice, nenominalizate, de 40.000 de lei și 29.000 de euro.
În plus, casa din Schei, pentru a cărei renovare s-a judecat cu diverși „rechini imobiliari” adunați în ONG-uri care, chipurile, ar veghea la buna desfășurare a activității urbanistice în municipiu, a fost cedată partenerei de viață, Camelia Clem, prin metoda dării în plată. Apropiații primarului Coliban susțin că imobilul, evaluat la peste 200.000 de euro, are nevoie de lucrări ample de renovare, iar acestea sunt susținute de femeia de afaceri Camelia Clem. În aceste condiții, primarul a luat decizia să o treacă pe numele partenerei.
2 comentarii
A inceput sa scape de proprietati? Oare de ce?
Se vede ca a fost primul gospodar al urbei; a pierdut ? si casa parinteasca in incapatinarea sa renumita. Probabil vor urma multe procese pentru recuperarea prejudiciilor aduse orasului. Adevarul ca un primar mai antetalent ca acest personaj mai rar.