Satul Viscri, unul dintre obiectivele de pe harta UNESCO la nivel regional, își va completa atracțiile locale turistice, în urma implementării proiectului de restaurare și conversie funcțională a unei gospodării săsești tradiționale edificată în urmă cu aproape 150 ani, conform unui comunicat de presă. Prin intermediul acestui proiect, coordonat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, se va revitaliza și se va transforma un element de patrimoniu cultural regional într-un spațiu public multifuncțional de care vor beneficia comunitea locală și turiștii. „Casa noastră Viscri”, proiectul depus în parteneriat între Fundația Mihai Eminescu Trust și UAT Județul Brașov, are o valoare totală de peste 9 milioane de lei.
Un sat devnit faimos după anul 2006
Satul Viscri, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, își are originile în secolul al XII-lea și a devenit faimos după ce prințul Charles și-a cumpărat o casă aici în 2006. Localitatea a înflorit şi a devenit unul dintre locurile preferate de turişti, întâmpinându-i cu produse tradiţionale.
După restaurare, casa nr. 140 din Viscri va deveni o gospodărie conservată ”in situ”, deschisă publicului larg pentru o experiență de vizitare autentică și va reprezenta o sinteză a arhitecturii vernaculare din Transilvania, recunoscută și prin statutul de sit UNESCO. Aici vor avea loc ateliere de gătit, olărit, pâslărit, dar și cursuri de ghizi pe bicicletă. Ansamblul gospodăriei care va ajuta turiștii să guste din viața la țară va cuprinde casa de locuit, anexa și șura, iar din elementele peisagere s-au păstrat și vor fi puse în valoare: vița de vie pe fațada dinspre curte a casei, fântâna de apă, un păr bătrân în curtea din față, fragmente de pavaj tradițional din piatră de râu, curtea și grădina.
Lucrările se vor finaliza în septembrie 2027
Proiectul cu titlul „Casa noastră Viscri – restaurare și conversie funcțională gospodărie săsească în spațiu comunitar public multifuncțional” este finanțat prin Prioritatea 7 – O Regiune cu turism sustenabil, Intervenția 7.1.1 – Conservarea, protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A din cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, operațiune de importanță strategică la nivel regional. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 9.386.506,29 lei, din care suma de 8.612.365,06 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, termenul estimat de finalizare a lucrărilor și încheierea proiectului fiind luna septembrie 2027.
În ultimii ani, în satul Viscri s-au mutat 17 familii tinere, din București, Cluj și Germania, care locuiesc aici permanent și care contribuie activ la dezvoltarea „noii comunități” și la activitățile de revitalizare a patrimoniului. Turiștii spun că în Viscri totul te invită la visare, la introspecție, la veșnicie, culori, forme, contururi, materiale, lumină, cald, calm. Gospodăria nr. 140 va fi utilizată ca loc de socializare pentru membrii din comunitatea locală, unde aceștia vor putea participa la activități culturale, vor putea organiza sau celebra diverse evenimente importante în comunitate.