În baza militară de la Cincu, din județul Brașov, s-a schimbat comanda grupului de luptă multinațional, condus de ofițeri superiori francezi, conform observatornews.ro. A fost ocazia cu care tabăra franceză de la Cincu a primit numele unui erou al relațiilor militare româno-franceze: generalul Henri Berthelot. Totul în semn de prețuire pentru cel care a fost în Primul Război Mondial, șeful statului major al comandamentului suprem al Trupelor Franceze pe Frontul de Vest.
Schimbul de comandă înseamnă sfârșitul misiunii celui de-al șaptelea contingent francez de la Cincu și începutul, pentru al optulea contingent francez dislocat în România. Misiunea: întărirea apărării alianței, în fața amenințării din est.
„Atribuim numele generalului Berthelot acestei tabere franceze pentru a simboliza continuitatea cu Europa, angajamentele noastre, prezenţa noastră şi cooperarea în domeniul apărării”, precizează ES Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România.
Grupul de Luptă Avansat de la Cincu a fost format în mai 2022 și este condus de Franța. Alături de militarii din Hexagon și de români, la Cincu sunt militari din Belgia și Țările de Jos. În total, între 1000 și 1500 de militari, instruiți și echipați de luptă.
1.500 de militari străini, la Cincu
Printre militarii francezi de la Cincu este și colonelul Cristi Tănăsoiu, ofițer superior al Legiunii Străine. Este născut în Vrancea și avea 23 de ani după Revoluție, când a plecat în Franța, să se înroleze în Legiune. A ajuns șef de cabinet al comandantului Legiunii și este acum în misiune militară, la Sibiu.
„După 31 de ani de serviciu în legiunea străină aveam de gând să ies la pensie, pentru că am considerat că mi-am făcut datoria de soldat. Fostul meu comandant m-a întrebat dacă aş dori să vin să fiu afectat într-un post permanent NATO la Sibiu pentru că, crede că aş avea profilul necesar”, col. Cristi Tănăsoiu, ofițer Legiunea Străină.
NATO are opt grupuri de luptă multinaționale, dislocate în zona de est a alianței. Pe lângă structura de batalion, de la Cincu, mai sunt grupuri NATO în Estonia Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria.