Competiția Transilvania 24h, prima cursă de karting de 24 de ore din România, va avea loc în luna iulie, la Prejmer, pe circuitul aflat la mică distanță de Brașov. Cursa este deschisă atât piloților profesioniști, cât și amatorilor.
Circuitul Prejmer Raceway va găzdui, în premieră în România, o cursă de karting de 24 de ore. Evenimentul are în loc în zilele de 6 și 7 iulie și face parte din calendarul campionatului de anduranță Endurance Karting Masters.
Până acum, cele mai lungi curse de karting din România au avut șase ore, în cadrul campionatului Endurance Karting Masters, acestea bucurându-se de o prezență semnificativă a sportivilor, pe circuitul din Prejmer, cel care găzduiește în fiecare sezon cel puțin două etape din campionatul Romanian Karting Masters, dar și toate etapele din Endurance Karting Masters, anunță profit.ro.
Campionatul de anduranță a debutat anul acesta, în luna mai, cu o cursă de 300 de tururi, iar cursa de 24 de ore este a doua etapă din această competiție, care va ridica și mai mult dificultatea concursului. Finalul de sezon va fi în septembrie, cu o cursă de 500 de kilometri.
„La fel ca în automobilism, și în karting cea mai cunoscută cursă de 24 de ore este cea de la Le Mans. Am început cu Endurance Karting Masters în 2021 și cred că anul acesta este momentul potrivit pentru prima cursă de karting din România care se va întinde pe durata a 24 de ore”, a spus Constantin Răileanu, organizatorul competiției.
Cursele de anduranță, în motor-sport, adună la start mai multe echipe, iar la cursa de 24 de ore de pe Prejmer Raceway fiecare echipă trebuie să aibă în componență minim 3, maxim 8 piloți. Conform regulamentului, fiecare echipă trebuie să facă un minim de 26 de schimburi de piloți pe parcursul celor 24 de ore ale cursei Transilvania 24h.
Startul în cursa de karting de 24 de ore se va da sâmbătă, 6 iulie, la ora 12.00, fiind așteptate pentru înscrieri echipe formate atât din profesioniști, cât și din amatori.