Contestația depusă azi de reprezentanții USR și de primarul Allen Coliban la Biroul Electoral Municipal prin care se solicita renumărarea voturilor din toate secțiile de votare a fost respinsă, susțin surse din cadrul biroului. Totuși, în urma informării depusă de o președintă de secție, Alianța Uniți pentru Brașov a obținut cu 100 de voturi mai mult la Consiliul Local, după ce la secția respectivă fuseseră confundate formațiuniel „AUR” și „AUB”. „În dreptul AUB fuseseră trcute 30 de voturi, iar în dreptul AUR – 130, iar lucrurile stăteau exact invers”, arată sursele noastre. Același lucru s-a întâmplat și la Consiliul Județean Brașov. Totuși, cele 100 de voturi nu influențează cu nimic configurația din Consiliul Local Brașov sau din cel Județean.
O altă secție luată azi în discuție a fost 169, cea din Tractorul, la care USR a făcut presiuni mediatice pentru a demonstra că lipsesc peste 800 de voturi. În urma acestei decizii, conducerea Biroului Electoral a decis ca mâine, alături de Poliție, să meargă să caute buletinele de vot. Surse politice susțin, însă, că e greu posibil să fie descoperită o problemă, mai ales că cei de la USR au avut un reprezentant în Comisia de Votare care a semnat că alegerile s-au desfășurat în mod corect și că nu au existat suspiciuni de fraudă. „Cel mai sigur, au trecut pe procesul verbal doar voturile nule ștampilate de comisie, dar neutilizate, în loc să le adauge și pe cele din cutiile nedeschise, aceasta fiind o eroare materială”, mai spun sursele citate.
De altfel, eroarea a fost descoperită de Biroul Electoral Județean, după ce aceasta scăpase membrilor Biroului Electoral Municipal.