Aseară în jurul orei 18.00, polițiștii brașoveni au fost sesizați de către o femeie care le-a semnalat că ar fi fost agresată fizic de fostul concubin în timp ce se afla într-un spațiu public din municipiul Brașov. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că între cei doi foști parteneri au existat mai multe discuții în contradictoriu, ce au dus la agresiuni fizice manifestate de ambele părți. Polițiștii au întocmit formularele de evaluare a riscului, din care a rezultat că exista un risc iminent de violență și ca urmare a celor constate au emis două ordine de protecție provizorii pentru o perioadă de 5 zile față de fiecare partener. De asemenea, polițiștii au dispus și mai multe măsuri de siguranță, prin care celor doi le este interzis să se apropie unul față de celălalt.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, unde cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”violență în familie”, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.