Începute încă din 2021, lucrările de amenajare a unui nou pod peste Olt la Voila, care să asigure accesul și spre poligonul militar de la Cincu, nu sunt gata nici până în ziua de astăzi. Anul trecut, constructorul şi proiectantul au ajuns la concluzia că este suficientă consolidarea fundaţiilor. După ce vechiul pod a fost demolat şi au fost verificate fundaţiile pilonilor, specialiştii au constatat că betonul din care acestea au fost realizate este într-o stare precară, astfel că nu se va mai putea pune problema consolidării, ci va fi nevoie de refacerea lor.
Astfel, zilele trecute, Consiliul Județean Brașov a semnat un nou contract, în valoare de 9.458.447,68 lei fără TVA, respectiv 11,25 milioane de lei cu TVA, cu constructorul Con-A Operations și proiectantul Prinfo pentru derularea lucrărilor de la fundații.
Probleme în lanț, începând cu demolarea
Contractul inițial de lucrări pentru construirea podului de la Voila a fost semnat în luna ianuarie a anului 2021 cu Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL. După ce a fost emis ordinul de începere a lucrărilor (la începutul anului 2021) au început să apară problemele.
În primă fază, timp de mai multe luni, a fost căutată o soluţie tehnică privind demolarea podului existent (în locul căruia se va construi cel noi). Iniţial, Hidroelectrica nu a fost de acord cu implozia, motivând că ar fi afectat canalul de fugă de la lacul de acumulare care trece pe sub pod. De altfel, la un moment dat, s-a luat în calcul chiar demolarea „bucată cu bucată” a podului, însă constructorul nu a fost de acord, motivând faptul că operaţiunea ar fi prea riscantă pentru muncitori. Într-un final, reprezentanţii Hidroelectrica, care administrează lacul de acumulare, au fost de acord cu implozia. Traficul pe pod a fost închis din vara lui 2021, iar demolarea vechiului pod a fost efectuată abia în septembrie anul trecut.
2 comentarii
Reati ai dracului, faceți pod pentru nati-o dar pentru rumâni niciodată,de unde aveți bani scârbe ordinare?
Daca era „pod Nato” era gata in doua saptamani. Este un pod care leaga niste localitati in care traiesc oameni afectati de acest circ de inghitit bani pe STUDII. Ca la tarani merge si asa. In 2030 vom citi ca intre timp a ruginit metalul structurii care zace pe jos din 2020 si facem alte studii.