Poliția Municipiului Brașov – Biroul Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”, cu persoana bănuită în stare de arest preventiv.
La data de 4 iunie, în jurul orei 10.50, polițiștii au fost sesizați de către o persoană, în vârstă de 84 de ani, care semnala faptul că, în timp ce mergea pe o stradă, din municipiul Brașov, ar fi fost deposedată de geanta pe care o avea pe umăr, de un bărbat pe care nu îl cunoaşte.
Imediat, după sesizare, au fost desfășurate activități de căutare a persoanei, bănuite de săvâșirea actului ilegal, de către polițiști din cadrul celor cinci secții de poliție ale Municipiului Brașov și polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, care, în scurt timp au identificat o persoană ce părea a fi cea căutată.
La vederea polițiștilor, bărbatul a încercat să scape de intercepare și a fugit, însă a fost prins, imobilizat și condus la sediul unității de poliție.
Astfel, în cadrul cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul, de 40 de ani, din municipiul Brașov, i-ar fi sustras persoanei vătămate geanta, în care avea mai multe bunuri personale și o sumă de bani, după care ar fi fugit într-o zonă necunoscută.
După administrarea probatoriului în cauză, persoana bănuită a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore și depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Ulterior, după prezentarea acestuia de către procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, pe numele bărbatului a fost emis un madat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate în dosarului penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”tâlhărie calificată”, dosar aflat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care vor fi dispuse măsurile legale la finalizarea acestora.