Luna trecută, jandarmii brașoveni au desfășurat peste 700 de misiuni de ordine publică. Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov a declarat că principalul lor obiectiv a fost de a crește gradul de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros.
Din totalul de 776 de misiuni efectuate, 63 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural-artistice, proteste, premergător și pe timpul desfășurării alegerilor sau referendumului. 405 misiuni au fost realizate împreună cu structurile de poliție competente teritorial, cu scopul de a asigura un climat de siguranță civică și intervenția promptă, în cazul unor sesizări din partea cetățenilor. Astfel, au fost efectuate intervenții ca urmare a 193 de astfel de sesizări, respectiv 96 de apeluri către sistemul unic de urgență 112. 97 de evenimente au fost semnalate prin alte modalități și 18 acțiuni au fost organizate în cooperare cu alte instituții. De asemenea, au fost puse în aplicare 97 de mandate de aducere emise de instanțele judecătorești.
Inspectoratul de Jandarmi a declarat că, în urma acestor misiuni, au fost constatate 293 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, acestea fiind gestionate prompt, prin aplicarea de amenzi în valoare totală de 119.500 de lei. 8 fapte au fost identificate ca fiind de natură penală, astfel fiind întocmite documentele necesare și transmise organelor competente pentru dispunerea măsurilor legale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov reamintește cetățenilor că pot solicita oricând sprijin, inclusiv prin apelarea numărului unic de urgență 112.