De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România: Brașovul.
Dacă Vilnius este în acest an orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri, costurile situându-se la mai puțin de jumătate în comparație cu alte 17 destinații turistice, România se află și ea în acest clasament european realizat în urma unui sondaj care a analizat 37 de orașe din Europa.
Sondajul a fost realizat de o instituție britanică, ce a comparat prețurile vacanțelor de tipul city break, atât în general, cât și pentru articole specifice, cum ar fi cazarea, masa și atracțiile culturale etc. Top 10 este dominat de destinații est-europene, mare parte capitale de țări. Brașovul este singura destinație din România din acest clasament european al celor mai ieftine orașe și s-a poziționat pe locul 15.
Cum s-a realizat sondajul
Chiar dacă inflația a afectat pe toată lumea, călătoriile rămân pentru mulți, dintre cei care caută un răgaz de la stresul cotidian, o prioritate. Iar city break-urile reprezintă în continuare unul dintre cele mai eficiente moduri de a accesa cultura unei țări.
Înainte de vacanța de vară, the United Kingdom Post Office (o corporație publică a Departamentului pentru Afaceri și Comerț din Regatul Unit) și-a lansat Barometrul anual al costurilor urbane din fiecare oraș analizat, prezentând cele mai accesibile destinații europene pentru un city break.
Pentru al 17-lea an consecutiv, Barometrul a preluat datele din zeci de orașe europene diferite și a analizat prețurile. Astfel a fost calculat costul mediu pentru un sejur de două nopți, în weekend, ținând cont de tarifele pentru o vizită la o atracție turistică patrimonială de top, un muzeu, un tur cu autobuzul turistic,i un card de călătorie pentru transportul public. Costurile cu mâncarea și băutura au variat de la o ceașcă obișnuită de cafea la filtru până la o cină cu trei feluri pentru două persoane, inclusiv vinul casei.
Informațiile acestui sondaj ar trebui să se dovedească utile celor care doresc să rezerve o vacanță ieftină ca destinație în această vară, plecând de la interesul în creștere pentru city break-uri. Din datele obținute s-a constatat și că prețurile s-au redus în 60% dintre orașele analizate, datorită scăderilor semnificative ale costurilor la cazare de pe tot continentul.
Brașov, alternativă mai ieftină decât București
Potrivit standardelor europene, Capitala României, București, are în continuare un cost urban destul de atractiv și competitiv pentru turiștii străini. Un alt oraș românesc, extrem de popular, l-a întrecut, însă, la această categorie – Brașovul , considerat o alternativă mai ieftină pentru un city break.
„Brașovul este înconjurat de pitoreștii Munți Carpați. O telecabină până în Vârful Tâmpei costă doar 20 de lei (3,55 GBP – lire sterline – n.red.) pentru vederi aeriene ale acoperișurilor roșu- cărămiziu, în timp ce tour-operatorul local oferă un tur gratuit pe jos în fiecare dimineață, la ora 10,30, pornind de la fântână din Piața Sfatului. Luați delicatese locale kürtőskalács (un „tort sub formă de horn” acoperit cu zahăr) pentru a vă menține nivelul de energie de la taraba din apropiere”, sunt sfătuiți turiștii pentru a descoperi Brașovul, probabil cel mai frumos oraș al României.