E foarte haios ce citesc despre mine în așa-zisa presă sau la postacii lui Scripcaru. Asta în condițiile în care nu candidez nicăieri, și nu m-am implicat în campanie decât ca să răspund mizeriilor venite dinspre comasații întru Scripcaru. Adică de la clanul lui.
Astăzi despre droguri. Încercând să fac un inventar, în ultimele săptămâni am „aflat” următoarele: Cică mă dedulcesc cu stupefiante, vreau să bag droguri pe gâtul cetățenilor și vreau să legalizez traficul de droguri. Acuzațiile sunt practic la fel de ridicole ca alea cum că abia aș fi trecut clasa în liceu, ajutat de Ialomițeanu. Nu doar că sunt minciuni, dar acel „abia a trecut clasa” se aplică mai degrabă lui Scripcaru, după cum s-a dovedit recent.
Acuzațiile despre droguri vin în condițiile în care Scripcaru se pozează cu oameni din clanul Stoleru, și acest cunoscut interlop din vremurile tulburi ale Brașovului amenință în stânga și în dreapta susținătorii lui Allen Coliban.
Frumusețea e că astfel de găști nu au cum să țină. Nu le leagă decât interesul pentru aceste alegeri, și odată ce Scripcaru va fi trimis la pensie în 9 iunie, și găștile și clanurile se vor dispersa. Ei acum sunt disperați că nu mai pot ajunge la butoanele autorizațiilor de construire, nu mai pot face blocuri lângă blocuri, să își dubleze profiturile pe baza favorurilor din primărie gestionate în trecut de Scripcaru.
ADEVĂRUL e următorul:
Am participat la un grup de lucru din care face parte și colegul meu Emanuel Ungureanu despre canabisul medicinal. E o inițiativă din 2019 (dinainte să fiu eu deputat) care vrea să asigure bolnavilor de cancer sau alte boli grave alinarea pe care canabisul o poate oferi.
De asemenea, am semnat un proiect de lege care susține decriminalizarea consumului de canabis.
Câteva diferențe sunt esențiale aici:
1. Decriminalizare nu înseamnă legalizare. Consumul de canabis (până la 3 grame în posesie) ar fi, potrivit celui de-al doilea proiect de lege, sancționat cu amenda, nu cu închisoarea.
2. Canabisul nu e cocaină. Nici măcar morfină. De ce e importantă distincția asta? Pentru că nu există studiu care să zică, spre exemplu, că un om care a consumat canabis e mai predispus la a comite acte de violență. Există însă studii care arată că abuzul de alcool are efecte mai nocive asupra sănătății decât abuzul de canabis.
De asemenea, cred că e important și CONTEXTUL:
a) Vestul legalizează nu doar consumul de canabis medicinal, ci și cel recreațional.
b) Predoiu, ministrul comasat al internelor declară că lupta cu drogurile (în general) e pierdută. Poate că dacă ne-am concentra resursele pe combaterea drogurilor de mare risc, cele cu efecte devastatoare și asupra comportamentului indivizilor dar și asupra sănătății acestora, am avea o șansă mai bună la aplicarea legii.
Un comentariu
Bravo Victoras! Apropos,in ultimii 8 ani ai învățat să numeri prescripția? Că are același număr că gramele legalizabile.. daca nu,multi vor merge la pușcărie pe sistemul tau de numărare.