Sute de bicicliști vor putea participa din nou la evenimentele „Masa critică”, primul din acest an urmând să aibă loc vineri, 31 mai, de la orele 18.00.
Evenimentul cu un puternic mesaj ecologist, are ca scop promovarea bicicletei ca mijloc de transport ecologic, economic, sănătos și, de multe ori, mai rapid prin oraș. Un alt obiectiv al proiectului este acela de a atrage atenția autorităților asupra necesității dezvoltării unei infrastructuri sigure și bine pusă la punct pentru circulația bicicliștilor.
Anul acesta, „Masa Critică” face parte din evenimentul Cycle4GlobalGoals Romania.
Evenimentul include diferite activități în orașe precum București, Brașov, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Tg. Mureș, Drobeta Turnu Severin, Sibiu. Scopul principal al evenimentului este de a aduce împreună comunități pentru a promova un mod de viață mai sustenabil.
Prin promovarea mersului cu bicicleta ca mod de transport ecologic, Cycle4GlobalGoals Romania urmărește să reducă congestiile de trafic, dar și să promoveze un mod de transport mai prietenos cu mediul înconjurător prin reducerea poluării aerului, mai ales in zonele urbane foarte aglomerate.
Evenimentele din cadrul inițiativei Cycle4GlobalGoals, se organizează în 15 orașe din România prin colaborarea a numeroase organizații neguvernamentale, în parteneriat cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos și cu sprijinul ING Bank România.
Tema pe care organizatorii – Asociația „Tot mai verde” – au ales-o pentru evenimentele Masa Critică este vizibilitate în trafic.
Conform datelor statistice, una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere, în care sunt implicați bicicliștii, o constituie lipsa vizibilității în trafic, în condiții de vizibilitate scăzută.
Prin urmare, evenimentele de anul acesta își propun să crească responsabilitatea celor aflați pe două roți prin informarea pe care o vor face polițiștii rutieri prezenți la eveniment, cu privire la acest risc și la consecințele pe care le-ar putea avea un biciclist în cazul implicării într-un accident rutier.
Informarea privind legislația în vigoare, adresată bicicliștilor, obligațiile acestora, sancțiunile ce decurg din nerespectarea ei, dar și care sunt cele mai eficiente elemente de vizibilitate și protecție o vom face atât la începutul evenimentului, cât și întregul traseu pe care îl vom parcurge, prin participanții prezenți din cadrul Poliției Brașov.
Conform experienței din anii precedenți, la eveniment se estimează un număr de aproximativ de 200 de persoane de toate vârstele.
Program:
17:45 – 18:00 Întâlnire la Primăria Brașov (la Lupoaică)
18:00 Pornire traseu: Primăria Brașov (la Lupoaica), str. bd. Eroilor, bd. 15 Noiembrie, Calea București, giratoriu Poienelor, bd. Saturn, bd. Alexandru Vlahuță, bd. Gării, str. Aurel Vlaicu, bd. Griviței, str. 13 Decembrie, bd. Iuliu Maniu, Primărie.
Traseul are 13 km și poate fi parcurs fără a cauza blocaje majore în trafic.