Campania electorală pentru alegerile locale din acest an se arată a fi cea mai mizerabilă de până acum. Atacuri murdare, jumătăți de adevăruri, manipulări ieftine.
Unul dintre candidați spune de celălalt că este amicul interlopilor, că a împărțit orașul clanurilor mafiote, toate fără nicio dovadă, fără niciun exemplu clar. În tribune, fanaticii aplaudă și îl mângâie pe candidat pe ceafă: „Bine ai făcut!” „I-ai zis-o… Să vedem pe unde scoate acum cămașa”,
Cealaltă tabără aruncă petarde contextuale, profitând de vizita fostului șef al SRI la DNA și susțin că acesta ar fi dat în gât tot aparatul de partid al spionului francez. Mai mult, aduce acuze de spălări de bani.
Pe margine, noi, alegătorii, poporul, cum ar spune Caragiale, suntem total zăpăciți de aceste dezbateri care se referă la orice, numai la viitorul Brașovului nu. Nu știm exact ce programe au candidații, ce își doresc ei de la un Brașov smart sau mai puțin smart, nu ne spun unde mută gropile din stradă, nu ne spun cum vor face lucruri care să le aducă brașovenilor bunăstare.
Unul dintre candidați aleargă prin tot orașul, își duce după el tot cârdul de candidați la Consiliul Local, încercând să le arate că au o viziune comună, deși provin din partide diferite. Vorbește cu bătrâni, cu tineri, cu copii, se pozează peste tot. Celălalt le arată că face diferențe între cetățeni, că celălalt joacă table, în timp ce el joacă șah, că susținătorii celuilalt sunt interlopi, în timp ce ai lui sunt niște ninja ai IT-ului. Toți suntem votanți în Brașov, toți plătim taxe și impozite în Brașov, toți ne dorim ca acest oraș să miște și să respire dezvoltare economică, socială și culturală.
Poate că deja știți cu cine veți vota în 9 iunie, iar mizeriile pe care le aruncă cele două echipe de campanie nu vă ating, dar toate aceste fumigene au împuțit orașul, ne-au făcut să ne fie greață de politicieni și să apreciem liniștea. Încetați cu mizeriile, iar dacă aveți ceva de acuzat, sesizați instituțiile statului care, iată, nu a găsit nicio faptă penală în dreptul niciunui candidat.
Nu uitați că, în ciuda mizeriilor pe care le expuneți, cel mai important este brașoveanul de rând care își dorește străzi fără gropi, apă curată, parcuri întreținute, curățenie. Și în primul rând brașoveanul își dorește consens în Consiliul Local, nu un primar care să plângă în timp ce își scoate jucăriile din nisip că opoziția nu îi votează proiectele (acesta este un sfat pe care l-am dat actualului primar în prima lună de la instalare și îl voi acorda în continuare celui care se urcă în acest fotoliu – învățați să creați majorități, nu să vă victimizați – later edit). Nu uitați că problemele Brașovului de zi cu zi sunt mai importante decât moralitatea la care vă loviți în orice moment. Altfel, noi, brașovenii de rând, ne vom pierde respectul pentru instituția Primarului…
Un comentariu
Bună ziua,articol direct la țintă.Nici unul nu ne spune despre proiectele viitoare.Am o mare lehamite de acești politicieni de 2 bani.