Miercuri, 29 mai 2024, încep oficial lucrările pentru modernizarea Drumului Județean Câmpina-Săcele pe Valea Doftanei, un contract pe care Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții îl derulează cu antreprenorul Construcții Erbașu.
Organizarea de șantier a început în urmă cu câteva zile.
Este cel mai mare contract pentru infrastructura rutieră (secundară) semnat la Ministerul Dezvoltării/Compania Națională de Investiții, însă modernizarea se face doar pentru trafic comercial ușor, nu și pentru transportatori, fără o lărgire semnificativă a platformei și cu un traseu greu, cu serpentine care ajunge la aproape 1300 metri altitudine. Pe plan local și pentru turism, modernizarea DJ Câmpina -Săcele este o veste foarte bună, de mult așteptată, însă pentru zona critică dintre Comarnic și Predeal -DN 1, va conta indirect prin preluarea traficului de tranzit (rămâne de văzut în ce măsură) dintre Ploiești și Brașov. Altfel spus, pentru turiștii care au cazare în stațiuni (Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal) acest drum județean nu va ajuta semnificativ. Pentru traficul local, mai utile vor fi centurile de la Comarnic și Bușteni, dar și la aceste ocolitoare se vor forma cozi la descărcarea în DN 1.
Pentru transportatorii deviați pe DN 1 A Cheia-Săcele (drum greu), pentru turiștii care merg în stațiuni și pentru legătura modernă București-Brașov, singura investiție care poate rezolva problema nu poate fi decât Autostrada Ploiești-Brașov, obiectiv pe care Guvernul vrea, din nou, să-l execute prin parteneriat public privat, deși toate studiile de până acum au arătat că nu se poate susține din viitoarea taxă de autostradă.
Citiți mai multe detalii, pe economedia.ro.