Primăria Arad a anunțat că intenționează să amenajeze un nou parc pe terenul fostei uzine textile (UTA Arad), în ciuda faptului că o parte din teren este proprietate privată. Deși a anunțat că soluția este exproprierea, municipalitatea s-a ales cu un proces din partea proprietarului parcelei, potrivit Special Arad.
Consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea parcului în octombrie 2023, documentație care prevedea și costurile: 6 milioane de lei. Primarul Călin Bibarț a explicat atunci că pentru realizarea proiectului va fi nevoie mai întâi de exproprierea părții de teren pe care s-a aflat fosta cantină din zonă. Măsura nu a mai fost luată însă, întrucât la începutul anului 2024, proprietarul terenului a intentat un proces primarului, arhitectului șef și Municipiului Arad, prin care acuza că nu îi este permis să construiască acolo blocuri.
Pronunțarea instanței de judecată a avut loc în 21 mai, municipalitatea arădeană fiind obligată să-i emită dezvoltatorului avizul de oportunitate pentru construirea blocurilor și spațiilor comerciale pe respectivul teren. Primăria poate depune recurs, potrivit informațiilor publicației arădene.
Un caz similar este și la Brașov, unde primarul Allen Coliban a propus amenajarea unui parc pe o parte din platforma Lemexim – Ius – Lubrifin, respectiv pe un teren de peste 9 hectare al fostei rafinării.
La Brașov, cazul este deocamdată pe masa judecătorilor
Soluția propusă pentru a intra în posesia terenului este exproprierea, însă dezvoltatorul care deține parcela a intentat deja un proces municipalității.
Practic, pentru această zonă a existat un Plan Urbanistic Zonal, care a expirat în iunie anul trecut, iar Primăria nu l-a mai prelungit. Decizia a fost luată la nivelul municipalității după ce a fost realizat un studiu de oportunitate prin care s-a considerat oportună amenajarea unui parc de mari dimensiuni în zonă.
Compania Pegasus Real Estate, deținută de Hillcroft Foundation, o entitate din Liechthenstein, a solicitat Primăriei Brașov în mai anul trecut eliberarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui hotel în perimetrul fostei rafinării Lubrifin de pe strada Hărmanului. Cum Primăria nu a mai prelungit documentațiile urbanistice, compania a decis să apeleze la instanță, însă, deocamdată, nu a fost emisă o decizie în acest caz.
Potrivit studiului de fezabilitate făcut de Primăria Brașov, investiția totală în noul parc (inclusiv exproprierile) va ajunge la fabuloasa sumă de 227.880.026,55 lei inclusiv TVA, 45,75 milioane de euro.
2 comentarii
Se prevede încă un succes marca Coliban
Să lăsăm disputa electorală si sa gândim în avantajul nostru: un parc în acea zona este mai potrivit decât o noua aglomerare urbană. Noi apartamente în acea zona înseamnă aglomerație, sufocarea traficului rutier, zgomot sporit, noxe, suprasolicitarea canalizării. Bașca, ma gândesc ca în solul fostei întreprinderi sunt încă multe substanțe chimice. Parcul ar fi loc de promenada, ar da umbră și răcoare vara, ar primei aerul. Nu sacrificam totul de dragul profitului unei firme.