
Lacul Cetății Făgăraș a fost repopulat, începând de astăzi, 23 mai, cu patru lebede, două albe, două negre.
,,Întrucât lucrările de restaurare ale Cetății Făgăraș au fost finalizate, am reușit aducerea, pe lacul Cetății, a patru lebede care vor înfrumuseța zona noastră. Ne bucurăm că au reapărut aceste gingașe făpturi și sperăm ca turiștii și făgărășenii să se bucure de priveliște” a declarat dr. Elena Băjenaru, directorul Muzeului Țării Făgărașului ,,Valer Literat”, potrivit salutfagaras.ro.
Pe lângă cele 4 lebede, pe lacul Cetății și-a făcut apariția și o pereche de rățuște.
Trebuie să știm că prezența lebedelor, readuse în peisajul făgărășean începând cu anul 2013, au o istorie mai lungă. În secolul al XVII-lea, pe lac erau 9 lebede, de a căror îngrijire se ocupau principesele Transilvaniei, Suzana Lorant y și Anna Bornemisza, care erau și stăpânele Cetății Făgăraș.