Ultima zi de depunere, fără a risca amenzi, a situațiilor financiare ale anului 2023 pentru firmele care au exercițiul financiar identic cu anul calendaristic este 29 mai 2024. Spre deosebire de anii anteriori, noutatea în 2024 este că amenzile nu mai pot fi plătite la jumătate din valoarea lor, facilitatea fiind eliminată prin Legea nr. 296/2023, și, prin urmare, pot depăși 10.000 lei, o sumă relevantă pentru multe societăți. Însă pe lângă amenzi, consecințele nedepunerii situațiilor financiare sunt multiple, atât operaționale în activitatea companiei, cât și pentru persoanele responsabile, administratorii și nu numai.
Dacă ne referim la amenzi, acestea pot ajunge până la 4.500 lei pentru depunerea cu întârziere sau până la 5.000 lei dacă nu sunt deloc depuse. Trebuie menționat că, împreună cu situațiile financiare, se depun și alte rapoarte, iar amenzile în cazul acestora ajung până la 5.000 lei, iar cele pentru nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarației privind asumarea răspunderii pentru întocmirea situațiilor financiare anuale de către administrator (sau a altei persoane cu atribuții similare) sunt de până la 10.000 lei, scrie blog.pwc.ro.
Reprezentanții Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov informează contribuabilii că 29 mai 2024 este data limită pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercitiului financiar 2023, de către:
– societățile comerciale,
– societățile/companiile naționale,
– regiile autonome,
– institutele naționale de cercetare-dezvoltare,
-persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România,
-subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spațiului Economic European.
Celelalte entităţi, au obligația depunerii situațiilor financiare anuale astfel:
- în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar, persoanele prevăzute la art.1, alin.(1)-(3) din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- în termen de 90 de zile de la încheierea anului calendaristic, pe perioada lichidării, persoanele juridice aflate în lichidare;
- în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar, entitățile care nu au desfășurat activitate de la constituire până la sfârșitul exercițiului financiar de raportare, au obligația depunerii unei declarații pe propria răspundere (formular S1046).
„Subliniem faptul că, se menține obligația întocmirii și depunerii situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, pentru contribuabilii care nu au desfășurat activitate în anul de raportare 2023, dar au desfășurat activitate după înființare, în exercițiile financiare anterioare celui de raportare.
În vederea eficientizării procesului de depunere şi prelucrare a situaţiilor financiare anuale, D.G.R.F.P Braşov recomandă depunerea situaţiilor financiare în format electronic.
Nedepunerea situațiilor financiare anuale în termenul legal menționat , la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanțelor se sancționează conform prevederilor art.42 din Legea nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Contribuabilii pot obţine informaţii suplimentare:
– prin intermediul Serviciului Spaţiu Privat Virtual – Formularul Unic de Contact, Secţiunea Asistenţă şi îndrumare în domeniul fiscal;
– telefonic , apelând Call Center-ul A.N.A.F la nr. 031.403.91.60”, au precizat reprezentanții Direcției Regionale a Finanțelor Publice Brașov.