Angajații APM Brașov continuă protestele.
„Suntem extrem de nemultumiți de faptul că revendicările noastre menționate în cadrul protestului spontan de ieri, 16 mai, nu au avut nici un fel de ecou”, spune unul dintre angajați.
Pentru a doua zi consecutiv, salariații APM Brasov au decis să facă grevă spontană.
„Ne alaturam astfel, demersului existent la nivel național care vizează eliminarea inechităților salariale.
În cadrul APM-urilor sunt specialiști cu înaltă calificare, chimisti, fizicieni, geologi, silvicultori, ingineri de specialitate, unii dintre aceștia cu o vechime de peste 30 de ani cu o marja de salarizare cuprinsă intre 2800 si max 5000 de lei.
Exista discrepanţe foarte mari dintre APM-uri si alte structuri deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv Garda de Mediu sau Garda Forestieră dar şi faţă de alte instituţii publice care fac acţiuni de protest, cu toate că angajaţii acestora au câştiguri salariale cu diferente de 50% şi chiar 100% față de nivelul nostru de salarizare ceea ce ne determina sa continuăm protestul.
Au fost nenumarate promisiuni că aceasta problemă de uniformizare a sistemului de salarizare va fi rezolvată, dar, din pacate acest lucru nu a fost realizat.
Protestul nostru va continua până cănd drepturile noastre vor fi recunoscute și inechitatea salarială va fi înlăturată”, au explicat salariații.