Concursul de Alergare Montană „Salomon EcoRun Moieciu”, eveniment de tradiție ajuns la a-13-a ediție va avea loc în weekend. 1200 de alergători sunt așteptați să ia startul la Cros și la Maraton, steagurile multicolore ale tuturor celor 13 țări participante vor anima centrul satului. Aproximativ 600 de copii vor descoperi bucuria alergării și emoția unui start la cursele dedicate lor.
Evenimentul va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de munte:
*Marathon: concurs destinat alergătorilor desăvârșiți și celor care doresc să-și depășească limitele; aproximativ 41 de kilometri, cu o diferență de nivel de cca +2300m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus. Timpul limita de sosire este de 9h de la Start.
*Cross: cursă destinată celor care preferă distanțele mai scurte sau care au început de curând alergarea și doresc să-și schimbe modul de viață, să devină mai activi. Va fi o cursă de 14 kilometri cu o diferență de nivel de cca +600m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus.
*EcoKids: Concurs destinat copiilor; în funcție de categoria de vârstă se vor parcurge diferite distanțe, cu startul și sosirea în Moieciu de Sus.
„Pregătește-te pentru Salomon EcoRun Moieciu, vino în 18 mai 2024 să alergi și să te bucuri de primăvară sau doar să admiri peisajele extraordinare și să îi încurajezi pe alergători. Vei descoperi locuri inedite, poteci care traversează fânețe și păduri, odăi și case de un farmec aparte, peisaje colorate iar contrastul dintre verdele pășunilor și crestele înzăpezite ale Bucegilor îți vor da prilejul să nu simți oboseala. Vino și bucură-te de natură!
Cei mai buni alergători din lotul național de alergare montană vor veni la Moieciu: Bogdan Damian, Cristian Mosoiu, Leonard Mitrica, Viorel Palici, Ionut Zinca, Nicolae Balan, Szabolcs Istvan Gyorgy, Peter Herman, Madalina Florea, Ingrid Mutter, Andreea Piscu, Dumitrescu Adela, dar si Alex Corneschi, maratonist de șosea, campion Național Maraton (2021).
Inedit în acest an, vom parcurge în alergare chiar o parte din traseul folosit de sportivii de la mountain bike de la Campionatul European de MTB care a avut loc la Cheile Grădiștei Fundata chiar cu o săptămână în urmă, un eveniment cu adevărat impresionant.
Copiii se vor înscrie la Moieciu de Sus, în perioada 17-18 mai pentru cursa destinată lor: EcoKids, aproximativ 600 de copii sunt așteptați la start. Inscrierea pentru copii este gratuită, tricouri colorate pentru ei și mult îndrăgita medalie de la sosire vor aduce bucurie.
Startul copiilor va avea loc Sâmbătă, 18 mai 2024, după amiaza începând cu ora 16:00, în funcție de categoria de vârstă, întâi cei mai mici care vor alerga pe distanțe mai scurte, urmați de cei mai mari care vor alerga pe ulițele satului Moieciu de Sus”, au precizat organizatorii evenimentului.