Primăria Brașov vrea să încheie un nou parteneriat cu compania Ana Teleferic pentru operarea instalațiilor de transport pe cablu din Poiana Brașov pe perioada sezonului cald, precum și pentru vânzarea de cartele de tip bikepass. Practic, edilii vor ca în perioada mai – noiembrie să fie operaționale mai multe instalații de transport din stațiune care asigură accesul spre Masivul Postăvarul, nu doar telecabinele, astfel încât iubitorii de mountainbike să aibă un acces facil spre traseele speciale amenajate pe munte.
În acest sens, pe telegondole sau pe telescaune ar urma să fie instalate suporturi speciale de prindere a bicicletelor. Pentru încheierea parteneriatului este necesar și girul Consiliului Local, un proiect de hotărâre urmând să fie dezbătut într-o ședință extraordinară vineri. „Primăria Brașov a achiziționat 53 de dispozitive de fixare a bicicletelor, în valoare de 232.097,60 lei, care au fost montate pe instalația de transport pe cablu Ruia (proprietate a Primăriei Brașov – n.r.), pentru facilitarea accesului bicicliștilor la traseele din cadrul Bike Park Postăvarul. Transportul pe cablu al turiștilor cu biciclete se va realiza atât pe instalația Ruia, care aparține Municipiului Brasov, cât și pe instalațiile Ana Teleferic, telecabina și telegondola”, se precizează în raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre.