O mamă vrea să distrugă mitul „nu mânca atâta dulce, fiindcă dai în diabet” pentru ca toți părinții să știe. Dana Hanganu este mama unui copil cu diabet de tip 1 și a trimis povestea diagnosticului fetiței ei, de la primele simptome, până la internarea în spital, externarea și reorganizarea vieții în așa fel încât fetița să se poată bucura de o copilărie normală.
„Numele meu este Dana, sunt mămica unei fetițe diagnosticate de curând cu diabet tip 1 și doresc să fac publică povestea mea și a fetiței mele, în vârstă de doar 2 ani și o lună. Consider că noi, mamele copiilor cu diabet, suntem judecate prea aspru de persoanele care nu fac diferența dintre cele 6 tipuri de diabet. Doresc să distrug mitul <<nu mânca atâta dulce, fiindcă dai în diabet>>.
Totul a început în jurul vârstei de 6 luni, cu o iritație urâtă urâtă în zona scutecului. Am dat vina pe tipurile de scutec, pe cremele pe care le foloseam sau pur și simplu m-am gândit că poate este mai sensibilă. Bineînțeles că am schimbat mărci de scutece, de la cele mai ieftine până la cele mai scumpe, la fel procedând și cu cremele. Nici un efect.
Copilul nu mai avea chef de joacă
La venirea mea în Franța ( în vacanța de vară) la soțul meu, fetița mea și-a schimbat total comportamentul și starea. Era mult mai obosită, urina foarte des, dormea mai mult, nu mânca și nu mai avea chef de mers sau de joacă. Bineînțeles, am dat vina pe vremea de afară, pentru că în Marseille vremea este exagerat de caldă.
Din luna iulie până în luna septembrie, nu m-am gândit că fetița mea ar putea avea o problemă de sănătate și nu mă gândeam nicidecum la diabet. La sfârșitul lunii septembrie, a început să aibă respirații rapide și bătăi ale inimii puternice. Am dat vina pe un roșu în gât, ea făcea mai mereu roșu în gât, oricâtă grijă aș fi avut de ea. Am căutat un doctor român și am mers la un control. Doamna doctor mi-a confirmat că are această infecție în gât, însă nu este atât de puternică și nu este motivul pentru celelalte simptome.
Mi-a spus că mă va trimite la Spitalul Timone de urgență, fiindcă ea crede că poate fi vorba de tahicardie. Nu vă spun că în acel moment efectiv nu am mai văzut în fata ochilor, nu simțeam pământul de sub picioare, nu îmi puteam stăpâni lacrimile, nu puteam crede că este adevărat și totuși știam că ceva nu este în regulă.
Trei zile la Terapie Intensivă
Pornind cu mașina către spital, îmi țineam fetița în brațe și mă rugam să nu fie nimic grav. Ajunși acolo, după mii de teste, ecografii și examinări, vine vestea cumplită: DIABET TIP 1. Efectiv nu am înțeles nimic în toată nebunia de la spital și cu toată suferința. Nu am înțeles diagnosticul, l-am pus pe soțul meu să mai întrebe o dată. Am înțeles doar că este foarte grav și efectiv gândul meu era că dacă fetița mea pățește ceva eu nu voi putea trai niciodată în lumea aceasta fără ea.
Citiți mai multe detalii, pe totuldespremame.ro.
