Șoferii din România ar putea plăti direct din propriul buzunar o serie de costuri cu reparare a mașinilor, chiar dacă au Răspunderea Civilă Auto (RCA) obligatorie achitată la zi, conform amendamentelor depuse în Parlament la legea asigurărilor de răspundere civilă auto, avertizează transportatorii.
Reprezentanții transportatorilor solicită eliminarea punctelor respective și cer demiterea lui Sorin Mititelu, noul vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care se ocupă de sectorul de asigurări, pe care îl consideră responsabil de amendamentele în cauză. „Costuri de piață” Concret, în Parlament se află un proiect de lege care transcrie o directivă europeană privind asigurările de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare. La proiectul de lege inițial au fost adăugate o serie de amendamente, între care unul face precizări despre „costuri de piață” ale reparațiilor.
Concret, în Parlament se află un proiect de lege care transcrie o directivă europeană privind asigurările de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare. La proiectul de lege inițial au fost adăugate o serie de amendamente, între care unul face precizări despre „costuri de piață” ale reparațiilor.
Altul prevede ca reparațiile să se facă doar în service-uri cu care asigurătorul are convenții semnate, iar altul elimină acordarea mașinilor de înlocuire în caz de accident, dacă în familie mai există un vehicul. De asemenea, un alt amendament prevede că, în viitor, cuantumul despăgubirii să fie stabilit doar între păgubit și asigurător, deși aceștia nu sunt experți care să poată evalua dimensiunea daunelor.
Ce prevede amendamentul
„Costurile de piață” sunt definite astfel: „prețurile/costurile finale de vânzare ale operatorilor economici autorizați, obținute pe baza cererii și ofertei, la care orice persoană are acces neîngrădit atunci când intenționează să achiziționeze un bun sau un serviciu și pe care aceasta se angajază se le suporte la achiziția unui bun sau la efectuarea unui serviciu”.
Practic, dacă paragraful de mai sus rămâne în lege, șoferii vor trebui să scoată din propriul buzunar diferența între „costul de piață” și costul efectiv al reparației. „Prin acest articol, păgubiții RCA nevinovați de producerea unui accident vor fi obligați să suporte o coplată din propriul buzunar pentru a acoperi costurile reparațiilor către unitățile reparatoare, ceea ce este contrar principiului reparării integrale a prejudiciului și a asigurării RCA”, se arată într-un comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).
Asigurătorii centrează, asigurătorii dau cu capul De asemenea, transportatorii acuză că amendamentul care prevede stabilirea cuantumului reparațiilor prin negociere directă între asigurători și păgubiți afectează masiv drepturile consumatorilor, fără să-i protejeze.
Citiți mai multe detalii, pe libertatea.ro.