Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Izvorul Tămădurii. Este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, care pică în fiecare an în vinerea din prima săptămână de după Paște. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei.
Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, scrie Agerpres.
Ce tradiții trebuie să respecte credincioșii de Izvorul Tămăduirii
În Săptămâna Luminată, enoriașii trebuie să respecte mai multe obiceiuri și superstiții. În această zi de mare sărbătoare se face sfinţirea agheasmei mici după Liturghie. Toți cei care beau apa sfințită se vor vindeca de bolile care suferă, fie ele trupești sau sufletești, după cum spune tradiția. În ziua de vineri din Săptămâna Luminată, tinerii pot face „legământul juvenil” sau „înfrățitul”, un pact prin care-și jură susținerea necondiționată, indiferent de orice obstacol întâlnit în viață.
Gospodinele nu au voie să spele în această zi și nici să facă treburi casnice, căci este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin-ortodox. Enoriașii merg la biserică, să ia apă sfințită de preot, să se roage și să-i mulțumească lui Dumnezeu.