Primarul Brașovului a convocat o ședință de îndată a Consiliului Local pentru joi, 9 mai, ora 12.00. Pe ordinea de zi se găsesc doar proiecte refuzate în mod repetat de majoritatea PSD-PNL. Allen Coliban invită brașovenii să participe la ședință pentru a evalua la fața locului modul în care le sunt reprezentate interesele de către consilierii locali.
Pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local Brașov de joi, 9 mai, vor fi, cu siguranță, următoarele puncte:
– Amenajarea celui mai mare parc din Brașov, de peste 9 ha, în centrul orașului, în zona Lubrifin-IUS (etapa 1, care ar permite demararea exproprierilor);
– Deschiderea unei școli noi în Tractorul Nou/Coresi, complet utilată;
– Restricționarea circulației auto în Centrul Vechi, în weekend, cu excepția riveranilor;
– Amenajarea unei parcări subterane în fața Prefecturii, prin concesiune de lucrări (fără bani publici);
– Înfrumusețarea orașului, prin reguli mai stricte privind afișajul stradal și publicitatea.
Allen Coliban, primarul Brașovului:
„Îi invit pe brașoveni să vină joi, de la ora 12.00, în sala de ședințe a Consiliului Local. Vor avea ocazia să vadă la fața locului cum le sunt – sau, mai degrabă, cum nu le sunt – respectate interesele. În ultimii ani, au fost evidente momentele în care consilierii PSD-PNL au reacționat în interesul brașovenilor doar atunci când comunitatea a venit în ședințele Consiliului. Iar pentru că, la ultima ședință, mulți brașoveni și-au manifestat intenția de a participa, extind invitația și pe această cale”.
Deși consilierii PSD-PNL spun că au votat “aproape toate” proiectele primarului Coliban, realitatea arată că au fost momente când aceștia au acționat într-un mod de neînțeles. Nu a trecut mult timp de când PSD și PNL au privat Brașovul de un patinoar gratuit care ar fi urmat să fie construit și donat orașului de Fundația Țiriac. La momentul respectiv, mulți brașoveni au luat atitudine și au dezaprobat public atitudinea antibrașoveană a PSD-PNL.
Acesta este doar cel mai recent exemplu dintr-o lungă listă de proiecte respinse sau tergiversate de PSD-PNL. Preluarea spațiului de pe strada Lacea 39, unde municipalitatea vrea să amenajeze o grădiniță publică, skatepark-ul amânat mai multe ședințe la rând, organigrama, direcția de administrare a unităților de învățământ, preluarea patrimoniului din administrarea RIAL – toate acestea s-au lovit de opoziția majorității din Consiliul Local.
Joi, 9 mai, brașovenii pot fi prezenți în sala de Consiliu Local fără nicio restricție. Doar cei care vor să ia cuvântul pentru a-și expune opiniile despre unul sau mai multe dintre punctele de pe ordinea de zi trebuie să se înregistreze, fiind necesară o solicitare formală trimisă pe adresa de email contact@brasovcity.ro, cu cel puțin 24 de ore înainte de ședință.
*Articol al USR Brașov
Un comentariu
Du-te măi Coliba-N-! Interesul brasovenilor este sa te vada pe bicicleta pedaland dinspre primarie…dar asa voiniceste….poate treci si pe strada Trotuș …. si acum nu ca-ti vreau raul…dar sper sa o cobori fara sa-ti rupi capul, sau poate asta e sensul strazii (in viziunea matale) …il transformi in zona de downhill! Hai…foaie mare-pinion mic si baga mare!