Curtea de Apel Ploiești va judeca pe 14 mai 2024 contestația turcilor de la Ozaltin la contractul de aprox. 600 milioane lei pentru Centura Bușteni-Azuga, cea mai importantă investiție pentru fluidizarea circulației pe DN 1 Valea Prahovei în lipsa autostrăzii A 3 Ploiești-Brașov. Dosarul contestației a fost transferat pe 10 aprilie de la Curtea de Apel București (CAB) la Curtea de Apel Ploiești, CAB declinând competența, potrivit informațiilor Economedia.
Constructorul Ozaltin care lucrează pe primul lot al Drumului Expres Craiova-Pitești a depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și apoi la CAB (n.r declinat către Curtea de Apel Ploiești). Dacă instanța va menține decizia CNSC, atunci Consiliul Județean Prahova poate semna contractul cu prahovenii de la Coni, desemnați câștigători. Coni este constructorul unui segment de 13 kilometri din lotul 2 al Autostrăzii Moldovei A 7 (lotul Mizil-Pietroasele/Costești de 28 km.).
Contestație considerată inadmisibilă
Din plângerea turcilor rezultă că, la Consiliul Județean Prahova, Comisia de Evaluare a respins oferta Ozaltin ca inadmisibilă, iar CNSC a menținut decizia, prin urmare prahovenii de la Coni care lucrează pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei (A 7) rămân câștigători.
Curtea de Apel Ploiești a stabilit miercuri, 24 aprilie, termenul de 14 mai pentru contestația Ozaltin, conform documetelor pe care le-a consultat Economedia. Rămâne de văzut dacă se va da o soluție la primul termen sau va fi nevoie de mai multe termene.
La a doua licitație lansată pentru Centura Bușteni – Azuga, CJ Prahova a primit oferte de la Coni (România), Itinera Spa (Italia) și Ozaltin (Turcia), iar după mai multe amânări a desemnat câștigătoare oferta Asocierii CONI (Leader), SC GOTT STRASSE SRL,PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L.,DRUM POD INVEST,”NVO „TRANSINZHINIRYNG” LLC, Automagistral – Pivden. În vară, CJ Prahova modifica „în timpul jocului” punctajul pentru oferta financiară, de la 70% la 40%, după cum Economedia a explicat în iulie 2023. CJ Prahova nu a anunțat public desemnarea CONI, ultimul comunicat de presă postat pe site fiind cel referitor la Centura Comarnic.
În contestația depusă la CNSC, Ozaltin acuză Consiliul Județean Prahova că i-a descalificat oferta și a derulat licitația cu evaluarea ofertei CONI netransparent. Totodată, constructorul turc susține că oferta prahovenilor trebuie descalificată pentru că nu ar respecta condițiile de calificare/ experiență similară în proiectare, iar oferta financiară nu este corelată cu cea tehnică.
Tunel de 90 de metri și un semitunel de 200 de metri
Centura Bușteni – Azuga va avea un tunel cu o lungime de 90 de metri care subtraversează oblic DN 1 și Magistrala CFR București – Brașov, dar și un semitunel cu o lungime de 200 de metri, parțial îngropat la intrare în Azuga, cele două lucrări de artă fiind printre cele mai dificile de pe traseul complet de 9 kilometri prevăzut pentru șoseaua care va funcționa ca o centură a celor două stațiuni, după cum a explicat Economedia. Traseul propus pentru drumul de descărcare are o lungime totală de 9,434 km.