Restricționarea traficului în Centrului istoric al Braşovului și în Șchei la sfârșit de săptămână pentru anumite categorii de autovehicule ar urma să fie dezbătută de către consilierii locali în ședința de joi.
Regulamentul pentru accesul auto în Zona cu Nivel Scăzut de Emisii şi Trafic Limitat din Centrul Istoric al Municipiului Braşov prevede, în esență restricţionarea accesului auto în weekenduri, respectiv de vineri seara, începând cu ora 18.00, până duminică seara, ora 22.00.
Zona stabilită pentru această măsură este delimitată de Bulevardul Eroilor, str. Constantin Dobrogeanu Gherea, Drumul Poienii, Zona de agrement Pietrele lui Solomon, Tâmpa.
„Liberă trecere” vor avea doar riveranii, serviciile de urgenţă, cele de utilitate publică, cele de transport public.
După ce la finalul anului trecut a fost prezentat public planul pentru închiderea circulației rutiere în zona centrală a Brașovului, după mai multe dezbateri cu toți factorii implicați, edilii au obținut la începutul lunii un aviz important pentru regulamentul care va reglementa aceste restricții. Este vorba de cel al Comisiei de Circulație.
Sistemul de restricționare avizat de comisie vizează, pe lângă aplicarea unor semne de circulație și a unor camerelor video cu recunoașterea numărului de înmatriculare, și care îi vor detecta astfel pe „intrușii” care nu au liberă trecere în zonă, în perioada cu acces restricționat. În plus, pe străzile principale care duc spre Centrul Istoric vor fi amplasate panouri electronice de informare și avertizare cu privire la aceste restricții.
Un comentariu
Ce știe să facă Coliban? Restricții, semafoare, taxe de parcare și stâlpișori!