Cei care cresc porci Mangaliţa şi Bazna pot primi în fiecare an 2.000 de lei, subvenție de la stat, pentru fiecare scroafă reproducătoare din gospodărie sau fermă. Anul trecut, subvenția era de numai 1.200 de lei, anul acesta crescând cu peste 60%.
Guvernul a aprobat deja ajutorul promis pentru creşterea acestor rase care sunt unele dintre cele mai căutate din Europa. Specialiștii în alimentație susțin că rasele Mangalița și Bazna sunt printre cele care au carnea cea mai sănătoasă pentru organismul uman. Cei care se încadrează în condițiile pentru primirea ajutorului de la stat trebuie să depună o cerere de înscriere în program până la sfârşitul lunii iunie.
Schema de ajutor de minimis se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice, care cresc porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli societăţi agricole și producători agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de minimis, beneficiarii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate:
a) să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar;
b) să deţină scroafe din rasele Bazna și /sau Mangalița, înscrise în registrul genealogic în secțiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate și înregistrate în Baza Națională de Date (BND);
c) să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile art. 1 pct.39 din Norma sanitar-veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
d) să facă dovada livrării spre comercializare a unui număr de minim 4 produși/an/scroafă, la o greutate de minim 8 kg/cap (purcei)
e) să identifice și să înregistreze produșii prevăzuţi la lit. d), potrivit Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor și renilor aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
f) să mențină numărul de scroafe cu care s-a înscris în Program până la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv.