Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că nu susține introducerea recrutării obligatorii pentru armată, dar pentru recrutările voluntare ar trebui să fie creată o mai mare atractivitate, printr-o „soldă pe măsura implicării fiecărui militar” și mai multă publicitate pozitivă.
„Nu m-am gândit la recrutare obligatorie și nu voi avansa așa ceva. (…) Trebuie să existe mai multă atractivitate, adică o soldă pe măsura implicării fiecărui militar. Este necesar să se facă mult mai multă publicitate pozitivă: tinerii să știe exact care sunt oportunitățile, care sunt metodele, cum se ajunge acolo. Foarte multe chestiuni sunt foarte puțin cunoscute publicului larg”, a declarat Klaus Iohannis.
24% dintre candidații prezenți la prima etapă de recrutare a soldaților din acest an au fost respinși după proba fizică, anunță Statul Major al Apărării. 18% au fost respinși la evaluarea psihologică și alți 12% nu au trecut de examenul medical. Din 5.093 de persoane prezente la recrutare, au fost admise 2.626.
Cu cât este plătit în prezent un soldat
Conform datelor oferite de MAPN, cel mai mic venit lunar net al unui soldat profesionist la momentul angajării: 4.399 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 3.345 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);
Cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.765 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.711 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);
Media venitului lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.082 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.082 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei).
„Nu sunt de neglijat drepturile privind norma de echipare, indemnizațiile de transport, de chirie (cu posibilitatea transformării în plata din rată pentru cumpărarea unei locuințe), de detașare, de misiune, decontare transport concediu de odihnă, decontare contravaloare voucher de vacanță, decontare tratament ambulatoriu și servicii medicale etc., specifice instituțiilor din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională. De asemenea, este în curs de reglementare modul de aplicare a unei majorări a soldei de funcție de până la 30% pentru personalul angajat în unități aflate în proces de menținere și consolidare a capacității operaționale”, se mai precizează în comunicatul remis de MAPN.