Organizarea a patru tururi de alegeri în acest an va însemna și o cheltuială suplimentară pentru bugetele locale. Astfel, după ce a încheiat un contract în valoare de aproape 127.000 de lei pentru instalarea avizierelor electorale prin oraș, Primăria Brașov a semnat un alt contract, în valoare de 839.497,05 lei fără TVA, respectvi 999.001 lei cu TVA pentru amenajarea propriu-zisă a secțiilor de votare.
Contractul este valabil atât pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, cât și pentru cele două tururi ale prezidențialelor (15 și pe 29 septembrie) și scrutinul din pentru alegerea parlamentarilor (8 decembrie).
La toate cele patru scrutine, muncitorii firmei Recon SA cu care a fost încheiat acest contract, ar urma să se ocupe de transportul materialelor pentru amenajarea celor 188 de secții de pe raza municipiului. Fiecare secție va cuprinde câte 6 panouri ce vor forma 5 cabine de vot, polițe, perdele, suporturi pentru drapele, urne precum și indicatoarele de semnalizare a secțiilor. În cazul mobilierului se va utiliza cel existent în sălile de clasă unde vor fi organizate secții de vot, dar la nevoie va trebui adus alt mobilier. De altfel, firma va trebui să aibă la dispoziție și în ziua alegerilor o echipă care să transporte diverse materiale necesare pentru secții. Tot firma se va ocupa și de recondiționarea cabinelor de vot după fiecare scrutin și va înlocui elementele ce se deteriorează.
În plus, un alt contract în valoare de 30.210 lei fără TVA, aproape 36.000 lei cu TVA, a fost semnat cu firma Creator Serv din Ghimbav pentru confecționarea a 340 de urne, din carton.