Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează acte de urmărire penală după ce un conducător auto, care nu deținea permis de conducere, a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale. Echipajul de poliție sosit la locul accidentului , pe Drumul National 13, a stabilit că accidentul a avut loc între două autovehicule, care circulau din sensuri opuse și care s-au tamponat după ce una dintre ele a ajuns pe contrasens. În timpul cercetărilor, polițiștii au descoperit că șoferul vinovat nu are permis de conducere.
Polițiștii i-au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.