La data de 08 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 de Poliție au fost sesizați că de pe strada Uranus din municipiul Brașov a fost sustras un automat destinat plății taxei de parcare pentru autoturisme.
În baza sesizări primite, polițiștii Secției 5 au efectuat cercetări, iar în scurt timp, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al Poliției Municipiului Săcele, la data de 11 aprilie a.c, au fost identificați și depistați trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, care, din dovezile strânse de polițiști, sunt cei au sustras automatul de taxare, prin smulgerea acestuia din asfalt.
După administrarea probatorului, cei 3 tineri au fost reținuți și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, hoții au fost prezentați în fata judecătorului de drepturi și libertăți, care a admis propunerea de arestare preventiva a acestora pentru o perioada de 30 de zile.
Polițiștii au recuperat automatul de taxare și l-au returnat firmei care se ocupă de taxarea parcărilor din Brașov.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora sa fie dispuse măsurile legale.
Un comentariu
F bine! Sa le smulgă pe toate.
S-au umplut orașul de parcări cu plata, de locuri de parcare însă nu.
Sa iei bani e ușor…