În octombrie 2022, Consiliul Local Brașov a aprobat înființarea asociației Organizația de Management al Destinației (OMD) Brașov. Potrivit hotărârii, aceasta ar fi avut cinci membri fondatori, respectiv municipiul Brașov reprezentat prin primarul Allen Coliban, Organizația Patronală de Turism Poiana Brașov, Organizația Patronală a Hotelierilor din municipiul Brașov, cea a Cârciumarilor din Brașov și cea a școlilor de schi din Poiana Brașov.
Cererea de acordare a personalității juridice pentru această asociație a fost însă respinsă în ianuarie de către Judecătoria Brașov, iar în urma apelului depus de către municipalitate, Tribunalul Brașov a menținut sentința și a emis o decizie definitivă pe 5 aprilie. Practic, asociația, care trebuia să aibă un rol cheie în promovarea destinației de la poalele Tâmpei și dezvoltarea unor proiecte turistice, nu poate funcționa, iar aceste lucruri rămân oarecum în aer, în contextul în care alte județe turistice, au de mai mult timp astfel de organizații.
Potrivit deciziei aleșilor locali, Organizația de Management al Destinației Brașov ar fi trebuit să se ocupe de elaborarea şi implementarea strategiei de dezvoltare şi marketing turistic a destinaţiei Brașov. „Asociația se constituie în scopul dezvoltării și promovării destinației turistice Brașov, obiectivul său principal fiind creșterea competitivității acesteia, atât în plan național, cât și în plan regional, european și internațional. Obiectivele specifice ale Asociației sunt: a) Creşterea notorietăţii brandului turistic de destinaţie; b) Creşterea duratei sejurului/turist; c) Creşterea numărului de turişti din destinaţie într-un an d) Realizarea/acordarea suportului necesar elaborării, implementării și monitorizării strategiilor de dezvoltare a turismului local, regional si național ținând cont de principiile turismului durabil; e) Realizarea unei promovări eficiente a imaginii destinației Brașov”, se precizează în statutul asociației.
„Nu putem lăsa lucrurile să încremenească în timp”
De cealaltă parte, fostul primar George Scripcaru este de părere că din acest organism trebuie să facă parte toți marii actori de pe piață, iar strategiile și proiectele de dezvoltare să fie gândite împreună, astfel încât toți cei implicați să aibă beneficii, nu doar o parte a acestui sector de activitate. Tocmai pentru că asociația a fost creată în pripă, fără a se ține cont de detaliile unei astfel de structuri și a partenerilor implicați, a dus și la respingerea înființării de către instanță, a mai adăugat fostul edil.
George Scripcaru a subliniat faptul că HoReCa este un partener important pentru administrația publică și pentru dezvoltarea serviciilor de turism și tocmai de aceea este necesară o organizare temeinică a unei astfel de asociații și ulterior a derulării unor parteneriate.
„Un astfel de parteneriat trebuie abordat cu seriozitate și responsabilitate și trebuie implicați toți marii actori din sectorul turistic. Trebuie să existe o colaborare strânsă pentru a avea partea de o promovare pe măsură, precum și de inițierea unor proiecte de dezvoltare la capitolul turism, de care Brașovul are mare nevoie. Nu putem lăsa lucrurile să încremenească în timp și să sperăm că turiștii vor alege municipiul sau Poiana Brașov pentru vacanțele lor. Trebuie să investim în noi proiecte, iar toți cei implicați trebuie să fie într-un parteneriat strâns care să îi determine pe turiști să aibă sejururi cât mai lungi. Vorbim aici și de facilități, care trebuie să fie în concordanță între sectorul public și cel privat, iar oamenii să vină cu drag, să nu se simtă jecmăniți că plătesc doar taxe, iar serviciile și facilitățile turistice lasă de dorit. Tocmai de aceea trebuie să lucrăm împreună intens pentru ca Poiana Brașov să redevină stațiunea celor patru anotimpuri și să continuăm toate proiectele pe care le-am început, de la sania de vară, la extinderea domeniului schiabil și creșterea capacității de transport pe cablu, iar municipiul să fie pe primul loc în toate statisticile turistice”, a explicat George Scripcaru. Din nefericire, conform datelor Direcției de Statistică, sejururile celor care poposesc la Brașov sunt destul de scurte, iar media este de aproximativ 2,2 zile, având practic mai mult un turism de weekend.
De unde ar fi încasat bani asociația
Patrimoniul iniţial al Asociaţiei era stabilit la suma de 160.000 de lei, din care 72.000 de lei erau plătiți de municipiul Brașov, restul membrilor având contribuții curpinse între 8.000 de lei (școlile de schi), 24.000 de lei (cârciumarii) și câte 28.000 de lei ceilalți doi membri.
Principala sursă de venit ar fi urmat să fie contribuția lunară a Municipiului Brașov, care consta potrivit statutului în 90% din sumele colectate din „Taxa specială pentru promovarea turismului în Municipiul Brașov”, aprobată anual prin hotărâre a Consiliului Local Brașov. Cotizațiile anuale ale membrilor fondatori urmau să se stabilească în Adunarea Generală a Asociaților.
Primăria va relua demersurile de înființare a acestui OMD, deoarece funcționarea sa va aduce beneficii întregului oraș
De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Brașov au ținut să sublinieze, în replică, câteva aspecte. Astfel, aceștia au susținut că Brașovul a fost printre primele municipalități care a demarat procedura de înființare a unei Organizații de Management al Destinației, încă din 2021, cu mai mulți parteneri din domeniul turismului. „În perioada 2021-2022: partenerii publici și privați – reprezentanții municipalității, ai Organizației Patronale de Turism Poiana Brașov, ai Organizației Patronale a Hotelierilor din Municipiul Brașov, Organizația Patronală a Cârciumarilor Brașoveni și Organizația Patronală a Școlilor de Schi, Snowboard și Sporturi de Alunecare pe Zăpadă cu Scop Comercial din Poiana Brașov – au lucrat la elaborarea statutului acestei organizații. În octombrie 2022, Consiliul Local a aprobat statul OMD, care a trebuit modificat după apariția Ordinului de ministru 626/2023 pentru modificarea și completarea Procedurii de avizare a organizațiilor de management al destinație, astfel că, în mai 2023, am prezentat noul statut Consiliului Local. Cu toate aceste întârzieri, din cauza modificărilor legislative, OMD-ul din Brașov a fost al treilea din țară care a obținut avizul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în august 2023. Având în vedere cele aceste aspecte, cu siguranță nu se poate vorbi despre crearea «în pripă» a acestei organizații atât de importante pentru dezvoltarea turismului în orașul nostru.”, au subliniat reprezentanții Primăriei Brașov.
De altfel, aceștia au adăugat faptul că în ceea ce privește decizia instanței, aceasta nu are legătură cu statutul OMD-ului, ci cu faptul că unuia dintre parteneri îi lipsea o hârtie la dosar, dar după decizia de respingere a Judecătoriei, dosarul a fost completat, „astfel că nu știm de ce ne-a fost respins apelul”.
„Precizăm că judecarea dosarului a durat 4,5 luni, iar a apelului alte 2,5 luni. În acest moment nu avem încă motivarea deciziei de respingere a apelului. Vom relua demersurile pentru înregistrarea OMD-ului, care nu este o organizație a primăriei, ci reprezintă interesele întregii comunități care activează în domeniul turismului, iar funcționarea sa va aduce beneficii întregului oraș”, au conchis oficialii municipalității brașovene.
2 comentarii
Ce treabă are Scripcaru Frânaru cu treaba asta? Cum dracu’ să emiți păreri despre lucruri pe care tu nu le-ai făcut timp de 16 ani, ba mai mult, nici măcar nu le-ai visat? Ăsta e nivelul: gargară, minciuni ieftine și gaslighting.
Serios ? Așa a spus marele strateg ?
Dar el ce a făcut în cele 4 mandate,plus unul că viceprimar,plus 4 ani de stat pe tușă,in….societatea civilă ?