Structuri din cadrul Forțelor Terestre vor desfășura exerciții tactice în teren cu trupe și tehnică blindată în perioada 8-12 aprilie 2024. Activitățile vor avea loc în proximitatea Municipiului Sfântu Gheorghe și au ca scop antrenarea militarilor în desfășurarea acțiunilor militare, care presupun desantarea din avion și îmbarcarea în elicoptere.
Avioane și elicoptere aparținând Forțelor Aeriene vor survola zona Municipiului Sfântu Gheorghe. Pe timpul desfășurării activităților militarii vor folosi muniție de exercițiu.
În această perioadă, mijloacele tehnice planificate să participe la executarea antrenamentelor vor tranzita județele:
– Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita și Covasna;
– Cluj, Mureș, Harghita și Covasna;
– Alba, Sibiu, Brașov și Covasna;
– București, Prahova, Brașov și Covasna.