Ieri, Poliția Municipiului Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 47 de ani, a plecat de la domiciliul său într-o direcție necunoscută, cu autovehiculul personal, informațiile inițiale ducând la o posibilă intenție de suicid.
Imediat, după primirea sesizării, polițiștii au demarat procedurile urgente specifice de căutare, iar datele de identificare ale persoanei dispărute au fost diseminate către polițiștii din teren.
În acest context, agentul șef de poliție Simon Alexandru, aflat în timpul liber, a observat pe un teren viran, din municipiul Făgăraș, un autoturism abandonat ce aparține persoanei căutate.
Astfel, în baza acestor noi date, a fost constituită urgent o echipă de căutare, formată din aproape 40 de forțe, respectiv polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, Secția 3 Poliție Voila, Serviciul Criminalistic Brașov, jandarmi din cadrul Detașamentului nr. 6 Făgăraș și pompieri din cadrul ISU Făgăraș care au demarat activitățile de căutare în zona de vegetație limitrofă râului Olt.
Unul dintre jandarmii implicați în căutarea femeii a observat pe malul unei bălți de pescuit aflată în în apropierea râului Olt, între municipiul Făgăraș și comuna Beclean niște haine și cu ajutorul unui binoclu a văzut și o persoană.
„Jandarmii s-au îndreptat de urgență în zona unde au văzut-o, iar după ce au depășit cu greu un canal plin cu apă, s-au apropiat de femeia ce dădea impresia că intenționează să se arunce în apă. Au încercat s-o liniștească, să poarte o discuție cu aceasta, dar singurele cuvinte spuse de ea erau unele confuze și fără noimă, iar în momentul în care colegul nostru s-a apropiat de ea, a devenit tot mai agitată și a intrat în apă rece. A fost momentul în care colegul nostru, plutonier Constantinescu Tiberiu, a sărit în apă după ea și a încercat s-o scoată cât mai repede de acolo. Având în vedere malul abrupt, mâlul de pe fundul apei, dar și constituția femeii, nu a reușit singur și a avut nevoie de sprijinul colegului de echipaj, dar și de cel al colegilor polițiști, sosiți între timp acolo”, au transmis jandarmii brașoveni.
Femeia a fost scoasă la mal și transportă ulterior la cel mai apropiat spital.