La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, efectuează percheziții domiciliare la două așezări pastorale (stână și grajduri), situate în județul Brașov, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și rele tratamente aplicate minorului.
Din cercetările efectuate într-o cauză penală, finalizată prin trimiterea în judecată a trei persoane (rechizitoriul din 11 ianuarie 2024), a reieșit faptul că, în perioada 2018 – 2022, aceeași victimă minoră ar fi fost exploatată prin obligarea la muncă în condiții deosebit de grele de către o persoană, proprietară a unor stâne situate într-o comună din județul Brașov.
Persoana vătămată minoră ar fi fost agresată, în mod repetat, adăpostită într-o cușcă amenajată la stână, fără minime condiții de igienă și ținută într-o continuă stare de aservire.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.