Meteorologii ANM vin cu vești bune în ceea ce privește prognoza pentru cele 6 zile de minivacanță prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 mai și a Paștelui Ortodox. Reamintim, cel puțin bugetarii au, la începutul lunii mai, o minivacanță de 6 zile. Ziua de 1 mai este într-o miercuri, iar vineri este Vinerea Mare, astfel încât guvernul a decis să se facă o „punte” între 1 și 3 mai, oferind angajaților de la stat încă o zi liberă, cea de 2 mai. Drept urmare, împreună cu ziua de 6 mai (Lunea Albă din Săptămâna Luminată), mulți români vor avea o vacanță de 6 zile.
”Este posibil să contăm pe o vreme apropiată de normalul termic și la nivelul întregii săptămâni, așa cum știm că este debutul unei luni mai în țara noastră, cu o vreme în general schimbătoare, dar, în medie, temperaturile mai cresc, comparativ cu luna aprilie, cu 5-6°C.
Adică frecvența zilelor cu valori de peste 25°C, care reprezintă pragul unei zile de vară, este mult mai mare în luna mai, în ultima lună a primăverii în țara noastră”, a spus Elena Mateescu, directorul general ANM, la Antena 3 CNN.
Potrivit ANM, în luna aprilie, temperaturile medii vor fi mai mari decât cele normale în toată țara.
Săptămâna 1 – 8 aprilie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 8 – 15 aprilie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Săptămâna 15 – 22 aprilie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în jumătatea nordică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 22-29 aprilie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, au precizat meteorologii.