Acțiunile BCR au scăzut cu peste 75% în acest weekend, după ce Sergiu Manea, președintele instituției financiare, a anunțat că aplicația George a demisionat din funcție, preferând să se lanseze în politică. „Va candida în Brașov, la funcția de primar. De altfel, aplicația George a fost șlefuită în Brașov, după ce fusese creată într-o casă din Buruienești, județul Neamț. Dar toate aptitudinile financiare și de comunicare cu oamenii, cele administrative, le-a dobândit în urma update-ului făcut în Brașov”, a spus Manea, care a precizat că este o lovitură grea primită de bancă, dar speră ca după 9 iunie fie să reangajeze aplicația George, fie să aibă parte de o aplicație nouă, cu abilități sportive speciale, în domeniul curlingului, de exemplu. „Îi vom spune simplu – Allen. Aplicația asta nouă știe să cânte și la chitară, de exemplu”, a spus Manea, într-o încercare disperată de a stopa căderea acțiunilor BCR.
Alte stiri similare
Demolarea vechii cabane şi construirea uneia noi în Valea Sâmbetei a stârnit discuţii aprinse și nemulțumiri în spațiul public. Astfel,…
Primăria Brașov a scos la licitație în luna ianuarie achiziția de servicii de elaborare a Proiectului Tehnic (inclusiv asistenţă tehnică…
Compania Apa vrea să demareze o nouă investiție de anvergură în municipiul Brașov. Vizate sunt cartierele Tractorul și Bartolomeu, unde…
Știați trucul folosit de hotelieri pentru o mireasmă proaspătă în camere? Este vorba despre o metodă naturală, fără odorizante artificiale,…
Talonul auto, așa cum mai este numit, face parte din lista documentelor obligatorii pe care șoferii sunt obligați să le…
Poate fi greu și chiar impoibil să eviți complet obiectele de plastic în gospodărie, dar există câteva ustensile pe care…
Pe măsură ce temperaturile cresc, deși în România nu este cazul în aceste zile, tot mai multe insecte își fac…
Candidatul AUR în turul doi la alegerile prezidenţiale, George Simion, nu s-a prezentat la dezbaterea Digi24 de luni seară, dar…
Elevii de clasa a II-a susţin în această săptămână Evaluarea Naţională, prima probă având loc marţi. Calendarul Evaluării Naţionale la…
Doi ursuleți de doar 3 luni au fost preluați, duminică, de reprezentanții Sanctuarului Libearty din Zărnești. Micuții au fost descoperiți…
Primarul George Scripcaru a făcut o radiografie a situației financiare a municipalității brașovene, după ce în ultimii ani au fost…
Brașovul trece la o nouă etapă de modernizare a sistemului de colectare selectivă a deșeurilor de la populație, prin extinderea…
Postul de televiziune Digi24 organizează luni, 12 mai, de la ora 19:00, o dezbatere electorală între George Simion și Nicușor…
Vremea s-a răcit accentuat în ultima perioadă, iar la finele săptămânii trecute chiar a nins pe vârful munților. În această…
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că pe DN 1 Sibiu-Făgăraș, în zona localității Sărata, județul Sibiu,…
SIE angajează spioni, iar recrutarea se face prin intermediul rețelelor clasice, ”civile”, cum ar fi banalele târguri de joburi. Serviciul…
În această săptămână, Brașovul răsună din nou sub semnul excelenței muzicale, odată cu desfășurarea Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră,…
Un motociclist cu o experiență de 2 săptămâni în „strunitul” unui bolid pe două roți a fost identificat de polițiștii…
Reprezentanții Companiei Apa Brașov anunță că furnizarea apei va fi întreruptă, marți, 13 mai, între orele 8.00 – 20.00, pe…
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat, luni, într-un interviu la Europa Liberă, că el îl va vota pe…