Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a semnat ordinul prin care Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR S.A.) preia de la CNAIR S.A. (Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere) o serie de proiecte de infrastructură rutieră.
Este vorba despre mai multe autostrăzi și drumuri expres. Printre acestea se numără și mult-așteptata autostradă Brașov – Ploiești, cea de la Brașov spre Bacău, dar și Autostrada Târgu Mureș-Târgu Neamț (secțiunea Miercurea Nirajului – Leghin), Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, Drumul Expres Focșani – Brăila și Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu.
Grindeanu precizează că transferul acestor proieiecte a fost posibil după operaționalizarea CNIR și numirea unui Director General și a Directorului Economic-Financiar.