Comisia Europeană a criticat miercuri, în cel mai direct mod de până acum, întârzierile pe care România le înregistrează în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a avertizat extrem de contondent asupra situației fiscale care „merge în direcția greșită”, cu un deficit care probabil va trece și anul acesta de 7%, însă autoritățile românești par că văd o situație mult mai roz și vorbesc despre „progrese remarcabile”, comentează economedia.ro.
Reprezentanții Comisiei Europene derulează o vizită la București în perioada 18-21 martie, iar discuțiile se axează pe situația fiscală a României, cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Mesajele transmise miercuri de reprezentanții Comisiei Europene la București au fost extrem de tăioase și îngrijorătoare. Dăm doar câteva exemple.
„Șefa PNRR”, Celine Gauer, director general SG RECOVER, responsabilă pentru gestionarea PNRR la nivel european:
„Cererea de plată cu numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este întârziată comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm.”
„Multe activităţi sunt întârziate, multe investiţii nici n-au început în mod real, iar 29 de luni reprezintă o perioadă foarte scurtă pentru a finaliza totul.”
„Orice cerere de plată care nu a fost trimisă, orice etapă care nu a fost atinsă până în august 2026 nu va fi plătită. Mesajul meu este unul de urgență și de apel la sprijin.”
„România este în situaţie de deficit excesiv, care nu va dispărea. Deci această problemă, provocare a ţării nu dispare, va fi acolo, trebuie abordată şi reformele incluse în planul de reforme fiscale, care sunt în plan anul acesta, trebuie categoric să abordeze aceste probleme.”
Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare DG ECFIN:
„Suntem îngrijorați. De fapt, reformulez: suntem foarte îngrijorați de situația fiscală din România”.
„Ultima dată când am analizat cifrele anul trecut, ne așteptam la un deficit de peste 6% și se presupunea că va scădea în acest an. Vedem că tendința merge în direcția greșită.”
„Vedem o execuție bugetară în prima parte a anului slabă, mari creșteri de cheltuieli publice. În momentul de față, mă aștept ca deficitul să fie mai aproape, dacă nu chiar peste 7% din PIB în acest an”.
„Continuați să faceți plățile, luați reformele de la a treia plată, în special microîntreprinderile, și continuați să faceți reforme!”
Comunicatul autorităților române: „progrese remarcabile în implementarea PNRR”
Imediat după conferința de presă împreună cu reprezentanții Comisiei, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că „situația României e comparabilă cu cea a altor țări europene” și că „România este în media Uniunii Europene”.
Ministerul Proiectelor Europene a transmis după eveniment un comunicat de presă în care susține că „România a făcut progrese remarcabile în implementarea PNRR în ultimul an”.
Asta deși ministrul însuși recunoaște însă că România a cheltuit de fapt efectiv doar 1,9 miliarde de euro pentru proiectele din PNRR, din cele peste 9 miliarde de euro atrase. „Cu pragmatism, trebuie să grăbim viteza implementării”, afirmă ministrul Adrian Câciu.
Premierul Marcel Ciolacu nu a făcut niciun fel de declarație pe acest subiect după avertismentele Comisiei.
În schimb, înainte ca vizita Comisiei să înceapă în România, premierul critica un guvern anterior pentru nivelul mare al deficitului și spunea că a reușit să negocieze cu Comisia „echilibrul deficitului financiar” și „o stabilitate macroeconomică”.
2 comentarii
Suntem multi prin tara pentru care declaratiile celor de la Bruxelles nu sunt vreo noutate. Partea proasta e ca socialistii nu pricep nimic, ei merg inainte pe mana pomenilor de tot felul si de avansarea in posturi de raspundere a habarnistilor slugarnici. Liberalii sunt pe nicaieri, unii „ciugulesc” exact ca psd-istii, opozitie nu exista si atunci de unde pretentii ca sa avem o tara normala?
Comisia Europeana habar nu are despre situatia financiara a Romaniei,noi avem Politicieni capabili care toate nerealizazarile din accesarea fondurilor Europene le vad ca realizari si progrese remarcabile depinde din ce parte privesti paharul,Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista.Prosti multi oameni putini.