Există iubitori de motociclete sau de maşini care apreciază istoria, designul şi povestea unei piese cu zeci de ani de „viaţă“ şi încearcă să ducă această poveste mai departe. Iar Thomas Josef, de la Transylvanian Racer, este cel care face acest lucru să fie posibil.
Primii săi ani, Thomas Josef i-a petrecut în Germania, în zona oraşului Stuttgart, unde tatăl său se specializase în tinichigerie şi vopsitorie. De altfel, această urbe este o destinaţie ideală pentru iubitorii de maşini, aici avându-şi sediul două grupuri de top – Porsche şi Mercedes, fiecare încununând oraşul cu câte un muzeu dedicat.
Thomas s-a întors ulterior în ţară, alături de tatăl său, care a deschis în Codlea, judeţul Braşov, oraşul său natal, un atelier în acelaşi domeniu: auto-moto.
„Încă din clasele primare mi-am petrecut majoritatea timpului liber în atelier, printre maşini, sau alături de tatăl meu, încercând să-l ajut unde şi cum am putut. Chiar şi pe atunci însă, aveam mereu şi un proiect personal, nu conta că era vorba de o trotinetă, o bicicletă sau un skateboard”, a explicat Thomas Josef.
După ce a absolvit liceul, a mers la Facultatea de Administrarea Afacerilor, iar ulterior a început să lucreze în IT.
„Nimic ieşit din comun pentru generaţia mea”. Aproximativ patru ani mai târziu însă, a realizat că îi era dor de atelier şi de lucrările de altădată, aşa că a început din nou, iniţial cu un proiect moto. După ce l-a finalizat, a urmat un altul.
„Şi, în final, am avut voinţa să renunţ la jobul de birou pentru a mă întoarce în atelierul tatălui meu, care încă funcţiona după mai bine de 25 de ani”, a povestit bărbatul.
Citiți mai multe detalii, pe da.zf.ro.