Demarat în acte acum mai bine de trei ani, pasajul proiectat între noua zonă rezidențială Tractorul și Dedeman (Calea Feldioarei) continuă cu o nouă etapă birocratică. Ținând cont că certificatul de urbanism aferent investiției emis în 2022 a expirat, zilele trecute a fost emis un nou astfel de document, prin care sunt stabilite condițiile pentru derularea proiectului, cu o valabilitate de doi ani.
Potrivit temei de proiectare, pasajul rutier va supratraversa linia de cale ferată București – Brașov – Sighișoara, în spatele zonei în care funcționează magazine de materiale de construcții (ex. Dedeman, Black Sea) și va face legătura între Calea Feldioarei și rețeaua de străzi din zona nouă a cartierului Tractorul. În cadrul elaborării SF-ului, proiectantul va trebui să prezinte cel puțin două scenarii privind zona de amplasare a pasajului.
Proiectanții sunt în faza obținerii avizelor de specialitate pentru acest studiu de fezabilitate, cel mai important fiind cel al CFR. De altfel, la începutul anului, proiectantul a lucrat în zonă pentru realizarea studiului geotehnic.
Un comentariu
cred ca 2 ani pt o panarama de SF e cam putin. mariti termenul la 5 ani si dati-le banii inainte. si unde mai pui ca nu fac si, macar, un studiu de prefezabilitate.
cred ca SF va fi prezentat intrun dosar cu sina.