După incidentele apărute imediat după inaugurarea noului parc de „La Iepure”, Primăria a decis să instaleze și un sistem de monitorizare, control acces și antiefracție la clădirea administrativă din incita acestuia. Pentru echipamente și instalarea sistemului ar urma să se plătească o sumă de 24.959,75 lei fără TVA, în conformitate cu datele existente pe platforma de licitații publice. Astfel, ar urma să fie montați senzori antiefracție, dar și de fum, precum și detector în cazul spargerii geamurilor, buton de panică, precum și o centrală de alarmare. Întregul sistem ar urma să fie conectat la dispeceratul Poliției Locale.
Pentru întreg sistemul, prestatorul ar urma să ofere o garanție de 24 de luni și să realizeze instalarea în cel mult 90 de zile.
Parcul a fost deschis publicului la începutul lunii, în urma unei investiţii de peste 1 milion de euro, derulată cu o finanțare europeană nerambursabilă.
Zona a fost amenajată cu alei pietonale, piste de biciclete, un pavilion administrativ, o platformă betonată pentru asigurarea service-ului pentru biciclete, stații de bike sharing, fântână arteziană decorativă, aparate de fitness, mobilier urban din lemn – bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, foișoare, balansoare pentru adulți și locuri de joacă pentru copii.
Un comentariu
Dar a fost regândit bine de administrația Coliban, de-asta a durat 4 ani sa pună iarba și 3 pavele in camp.