Primăria Municipiului Săcele anunță că în această săptămână a finalizat derularea programului „Rabla Local”.
„Deși municipalitatea a primit finanțare pentru scoaterea din uz a unui număr de 200 de autovehicule, doar 127 de săceleni s-au înscris în programul <<Rabla Local>>. Dintre aceștia, 74 au fost eligibili pentru a primi stimulentul de 3.000 lei, sumă ce a fost virată în contul solicitanților”, a precizat Virgil Popa, primarul municipiului Săcele.
Pentru a putea beneficia de stimulentul de casare, solicitantul trebuia să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fie o persoană fizică cu domiciliu în municipiul Săcele;
b) să dețină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și să se afle în evidențele fiscale ale municipiului Săcele, cu excepția persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
c) să nu aibă obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) să nu fi obținut și nici să nu fie pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020—2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020—2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;
e) să nu fie condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) să se angajeze să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
g) să se angajeze că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.