Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită în stare de arest preventiv, după ce acesta a fost prinsă în flagrant delict în timp ce sustrăgea telefonul altei persaone.
Miercuri, în timp ce se aflau într-un tren staționat în gara Brașov, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au suprins în flagrant delict un bărbat, în timp ce sustrăgea din buzunarul unei persoane un telefon mobil.
Astfel, polițiștii au acționat imediat pentru reținerea bărbatului și pentru recuperarea prejudiciului, telefonul mobil fiind astfel predat persoanei vătămate. După ce a fost identificat bărbatul și după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru 24 de ore.
Ieri, bărbatul a fost prezentat de către un procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, a fost constituit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.