Echipa coordonată de dr Florin Orțan, împreună cu dr Alexandru Ispas și cu dr Amina Vanghelie, a realizat o premieră în sistemul medical public brașovean, la Spitalul Clinic Județan de Urgență Brașov. „Este vorba despre primele două cazuri de implantare transcateter a valvei aortice, in contract cu CAS, la 2 pacienti de 75, respectiv 76 de ani, cunoscuti cu stenoza aortica severa, la care intervenția chirurgicală clasică nu ar fi fost de altfel posibilă. Ambele proceduri au fost finalizate cu succes, datorită echipei extraordinare”, a precizat dr. Florin Orțan, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
„Îi multumesc prietenului de o viață, doctorului Ștefan Moț care a fost de acord sa fie proctor, colegelor de la ATI dr Emanuela Oprea si dr Ioana Sala pentru că ne-au asigurat suportul medical avansat, colegelor noastre de la cardiologie intervențională, Alexandra Răducanu si Andreea Petrescu, pentru asistența medicală continuă, reprezentanților Edwards pentru ajutorul logistic și, nu în ultimul rând, colegilor noștri de la cardiologie și radiologie, care ne-au susținut necontenit în acest demers. Pacienții sunt bine si sperăm că vor avea o recuperare rapidă, iar în câteva zile vor putea merge acasă”, a încheiat dr. Orțan.