O mamă povestește cu mari emoții despre momentul repartizării computerizate. „Transpiram noaptea când mă gândeam la acel moment și la copilul meu care luase mult sub 9. Mă întrebam oare ce am greșit, știind că i-am pus la dispoziție tot.
Mi-aș dori să pot scrie fară emoții despre ce a însemnat evaluarea națională pentru cele două fete ale mele și pentru noi, ca familie. Însă, deși au trecut câțiva ani de atunci, starea de neliniște este încă ghemuită undeva, în cotloanele sufletului. Diferența între copiii mei este de trei ani școlari (doi ani ca vârstă biologică) și experiențele celor două examene sunt total diferite. Noi, că părinți, ne-am comportat în mod diferit și am trăit complet alte emoții în cele două etape.
Dacă ar fi să deschid jurnalele mele din perioada de gimnaziu și liceu a primului copil, ar fi cumva nedrept să așez aici, în fața voastră, stările neprelucrate pe care voiam să le exorcizez în caiete, cuvintele care-mi țâșneau din stilou, foile fără ștersături. Vreau să scriu însă despre acea perioada grea și complicată într-un mod sincer, în acel fel în care aș putea, poate, să mai repar ceva”, a precizat femeia.
Prima întâlnire cu sistemul. Aș vrea să mă întorc în timp și să plec din țară
Evaluarea națională începea chiar odată cu prima zi de școală a fiicei mai mari.
„Din primul moment în care am văzut cum începe festivitatea de deschidere a anului școlar la o scoală „bună” din oraș (ah, cât de nepotrivit sună acest „bună”), mi-am dat seama că voi avea de furcă mult cu sistemul. Popi și politicieni, discursuri găunoase, primarul momentului, televiziuni, circ. Ne-am refugiat în clădire și am privit printr-un geam murdar desfășurarea evenimentului și am și acum în fața ochilor chipul copilului meu atât de pur și inocent, care își începea un drum extrem de dificil.
Aș vrea să mă pot întoarce în timp, să o iau de mână și să fiu în stare să fac ceva care să îi schimbe parcursul vieții. Să plecăm din țară, să facă homeschooling, să fac ceva ce ținea doar de mine. Dar, tributară societății în care trăim, nu am făcut nimic. Așa că a intrat într-un sistem în care se făceau liste cu cadouri pentru învățătoare (era o mămică gureșă care se ocupa cu asta și care ne aducea la cunoștință ce „nevoi” sunt), un sistem în care cadourile se dădeau pur și simplu la vedere, un sistem în care meditațiile „încrucișate” erau la ordinea zilei, un sistem în care copilul care nu se supunea acelor rigori era privit chiorâș.
Acasă am făcut tot ce am știut mai bine
În anii aceia, am făcut mult scandal. Am reclamat, am comentat, am suferit. În cele din urmă, am intrat la rându-mi în sistem, căutând meditatori la română și matematică. Nu din școală, pentru că dacă lucurile nu mergeau, nu prea puteai să te retragi. Așa că am pornit pe acest drum, alegând niște oameni așa cum m-am priceput în momentul acela, având în minte o singura dorință: să își găsească un mentor, un om pe care să-l admire și care să îi insufle copilului dorința de a învăța și de a-și alege un drum potrivit cu visurile și aptitudinile de care dispunea. Și, mai ales, să poată fi capabilă să iasă din tipare și să judece cu mintea ei, să analizeze un text la română și să-l și înțeleagă, să își poată folosi logica, să învețe să fie disciplinată și riguroasă. Și să fie văzută”, a adăugat femeia.
Citiți mai multe detalii, pe totuldespremame.ro.
