În această dimineață, șoferul unui buldoexcavator nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată din zona localității Căiuți din județul Bacău, iar utilajul a fost lovit în plin de trenul Interregio 1541 operat de SNTFC CFR Călători. Trenul a plecat la ora 6,35 dimineața din stația CF Iași și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Brașov, la ora 13,59. ISU Bacău transmite că traficul feroviar e oprit pe secția de circulație 501, conform unui comunicat al SNCFR.
La fața locului intervin o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță a SAJ. În urma accidentului a rezultat o victimă de sex masculin pentru care, din nefericire, a fost declarat decesul. În momentul accidentului, în tren se aflau 40 de persoane, care nu au necesitat îngrijiri medicale, se arată în comunicatul emis de SNCFR. În urma coliziunii, cel puțin un stâlp de susținere a liniei de contact a fost pus la pământ.
La această oră, firul I de pe acel tronson este blocat de accident, iar firul II este închis pentru lucrări. Din aceste motive, repunerea în circulație a trenului IR 1541 pe firul I, cu o altă locomotivă, se va realiza doar după finalizarea cercetărilor organelor abilitate la locul accidentului și a intervențiilor de remediere a deranjamentelor la componentele infrastructurii feroviare avariate.