În luna februarie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat o creștere de 9% comparativ cu luna februarie a anului trecut, la nivel național, dar sunt orașe în care prețul a crescut și cu 15% pentru apartamentele vechi.
Prețul solicitat pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a crescut cu 10% în luna februarie 2024 vs. februarie 2023, în timp ce prețul apartamentelor vechi a crescut, în medie, cu 8%, conform celor mai recente date de pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX. În ceea ce privește durata de viață a anunțurilor cu proprietăți de vânzare de pe site, aceasta a scăzut cu 12% față de luna februarie 2023 și cu 10% față de luna ianuarie 2024, ceea ce arată că interesul utilizatorilor este mai ridicat și că proprietățile se tranzacționează mai rapid. Concret, cu cât scade durata de expunere a anunțurilor pe site, crește viteza de tranzacționare a imobilelor menționate în anunțurile imobiliare.
În Brașov, în luna februarie, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi din Brașov a fost de 1.892 euro/metru pătrat. Practic, potrivit analizei Storia, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Brașov a ajuns la 2.035 euro/metru pătrat, cu 5% mai ridicat decât cel din februarie 2023. Totuși, prețurile apartamentelor vechi au crescut accelerat, cu 15% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la o medie de 1.788 euro/metru pătrat.