Un autoturism s-a răsturnat în această dimineață, în jurul orei 10.30, pe B-dul Mihail Kogălniceanu din Brașov. Accidentul, în care au fost implicate două mașini, s-a petrecut în zona Colegiului „Meșotă”, unde cu ani în urmă incidentele rutiere erau foarte frecvente. Unul dintre autoturisme s-a lovit de un stâlp și s-a răsturnat pe zona de acces spre parcare.
La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje al ISU și Ambulanței, iar circulația este restricționată pe două dintre cele șase benzi de circulație.
„În urma accidentului un autoturism s-a răsturnat și a rezultat o victima conștientă. La fața locului s-a deplasat un echipaj pentru descarcerare, un echipaj cu apă și spumă și o ambulanță SAJ. S-a intervenit pentru acordarea asistentei medicale și pentru asigurarea masurilor psi la fața locului. Victima a refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Brașov.
Sursa foto: grupuri Info Trafic Brașov și ISU Brașov