După ce au fost analizate mai multe variante, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov a aprobat o soluție de resistematizare a intersecției dintre străzile 1 Decembrie 1918 și Bronzului, atât în vederea fluidizării traficului, cât și pentru a se reduce riscul producerii de accidente.
Dacă inițial se propusese de către Serviciul de Amenajare Drumuri Public și Siguranța Circulației o semaforizare a intersecției, soluția finală agreată a fost aceea de a fi montat un singur semafor pietonal pe 1 Decembrie 1918, la „zebra” dinspre zona nouă rezidențială. Cealaltă trecere, dinspre strada Independenței, ar urma să fie desființată, în conformitate cu decizia Comisiei de Circulație.
O astfel de sistematizare a circulației fusese luată în calcul și în 2018, însă proiectul a fost abandonat. De altfel, toamna trecută, Primăria a semaforizat intersecția dintre 1 Decembrie 1918 și strada I. V. Socec.
Un comentariu
Soluții! Ca sa fluidizezi traficul desfiintezi treceri de pietoni! Ce simplu! Parca se punea problema pentru ieșirea auto din str Bronzului! Cine sunt cei din comisie, nume și prenume?